Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Gatsby, invitat la Povești sub stele - Jul 9, 2019 2:43:00 PM

Gatsby, invitat la Povești sub stele

Ei, ce-a fost mai greu a trecut, adică zilele de luni și marți, de mâine ne pregătim pentru week-end. Și mai ales pentru seara de vineri, când, la cererea publicului, invitat la Povești sub stele va fi chiar Gatsby. Marele Gatsby 👀Am votat și eu cu acest film pe pagina Povești sub stele și chiar v-am îndemnat să faceți la fel. Se pare că ați fost ascultători 😂. (Glumesc, nu mă cred atât de importantă). E foarte bine: e un film cu o atmosferă aparte, care nu trădează cartea lui Scott Fitzgerald, și cu siguranță vă veți îndrăgosti de personaje. Din păcate, eu nu voi putea fi vineri seară la Teatrul de vară. Dar gândul meu va fi la Gatsby, la Daisy  și la prietenul Nick. Voi să mergeți neapărat la film, e alegerea perfectă pentru o vizionare în aer liber.Să fiți cuminți! 😇






COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 12 Iulie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună, la alegerea publicului, “The Great Gatsby”.Ecranizarea romanului “Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald în regia lui Baz Luhrmann, recreează atmosfera Americii anilor ’20 – epoca prohibiției, a contrabandei și a evoluției favorabile a bursei, în care luxul și depăravarea iau locul valorilor și a moralei. Povestea lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio) este narată de Nick Carraway (Tobey Maguire), un scriitor aspirant, internat pentru dezalcoolizare într-un sanatoriu. El își amintește cum l-a cunoscut pe extravagantul milionar în primăvara anului 1922 când, în căutarea visului american s-a mutat la New York și a început să lucreze pe Wall Street. Căsuța în care locuia era chiar în vecini de conacul lui Gatsby, iar el obișnuia să privească fascinat luxul și opulența petrecerilor găzduite acolo. Nick este poftit la cină de verișoara lui, Daisy Buchanan (Carey Mulligan), și de Tom, soțul său afemeiat. Imediat după aceasta, primește o invitație la următorul bal și află că de fapt Gatsby si Daisy au avut o aventură în urmă cu cinci ani, iar el dorește să o întâlnească…Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 



02. Bătaie electorală - Jul 4, 2019 3:05:00 PM


Anunț important pentru țară: urmează un scrutin hotărâtor pentru soarta noastră. Oana Enășel și Răzvan Teodorescu, supranumiți Povestitorii de sub stele, ne provoacă să ne luăm soarta în mâini. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă (5/6 iulie 2019), pe pagina Povești sub stele va fi postat un poll, unde vom putea vota noi înșine unul dintre filmele care urmează să fie proiectate la Teatrul de Vară. Dacă toate merg bine și vremea ține cu cinefilii, vom vota filmul de vineri, 12 iulie, ora 22; în caz de vijelii, grindină sau chiar ninsoare (că nu se știe niciodată), filmul va fi reprogramat.Bun, trag concluzia că ne aflăm deja în plină campanie electorală, motiv pentru care vă anunț că susțin filmul "Marele Gatsby", chiar dacă aș fi preferat varianta cu inegalabilul Robert Redford. Până pe 12 iulie aveți timp să citiți și cartea, în caz că nu ați făcut-o deja. Vă asigur că nu o veți uita prea ușor. 😏
Și ca oferta să fie de nerefuzat, aflați că pe lângă limonadă, Prosecco și popcorn, de acum înainte la Povești sub stele vom beneficia și de hamace. Eu cred că nici nu mai plec acasă!
Ne vedem mâine seară, la filmul cu dragoste și gloanțe.






COMUNICAT DE PRESĂ
Povești sub stele vă anunță programul proiecțiilor din luna iulie 2019. Luna aceasta vă invităm să alegeți filmul pe care doriți să îl vizionăm împreună vineri, 12 iulie, la Teatrul de vară băimărean.

Povești sub stele, vă prezintă filmele pe care le veți putea urmări în serile de vineri ale lunii iulie, la Teatrul de vară băimărean. Așa cum v-am obișnuit deja, programul cuprinde comedii și filme de acțiune tip blockbuster, perfecte pentru o seară de vineri alături de prieteni, dar și un film clasic și unul de animație.
Vineri, 5 iulie, ora 22,00 – Kiss Kiss, Bang Bang (SUA, 2005);
Vineri, 12 iulie, ora 22,00 – Voi alegeți filmul! ;
Vineri, 19 iulie, ora 22,00 – Smallfoot (SUA, 2018);
Vineri, 26 iulie, ora 22,00 – Singin’ in the Rain (SUA, 1952).
Vă ascultăm sugestiile și, cu fiecare eveniment, încercăm să ne apropiem cât mai mult de preferințele voastre. Astfel, al doilea film al lunii iulie va fi unul ales de publicul nostru. Vă propunem o listă cu patru titluri din care vă invităm să alegeți.
* Shaft (SUA, 2019);
* The Great Gatsby/ Marele Gatsby (SUA, 2013);
* Tag/ Tag: Dă-o mai departe (SUA, 2018);
* The Mule/ Curierul traficanților (SUA, 2018).
Așteptăm răspunsul vostru în sondajul de pe pagina de Facebook Povești sub stele, dar și prin mesaje sau e-mail (povestisubstele@gmail.com) până marți, 9 iulie, ora 12,00. Vă încurajăm să ne transmiteți cât mai multe reacții pentru a ne putea adapta gusturilor voastre.
Pentru a desăvârși experiența cinematografică, ni se alătură brandul românesc de hamace născut și cusut în familie, Yoummock Hammocks. Continuăm colaborarea cu prietenii noștri de la Glam Events, de la care puteți cumpăra limonadă proaspătă, popcorn și prosecco. Ne bucurăm de ajutorul voluntarilor de la Asociația DEIS. Partenerul nostru media este Social FM.
La fel ca până acum, pe pagina de Facebook Povești sub stele găsiți descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, dar și pe Instagram.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta planificarea anunțată, iar titlurile neproiectate vor fi reprogramate în luna august. Prețul unui bilet este 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii însoțiți de părinți beneficiază de intrare gratuită.
03. Noapte de vară - Jun 30, 2019 9:30:00 AM



Îmi scot un picior de sub plapumă. Sunt ud din cap până în picioare, tricoul mi-e lipit de piele, perna s-a umezit și ea. De când a îmbătrânit, a început să sforăie. La început sforăiam doar eu. Mă trezea cu un sărut și mă ruga să mă întorc pe o parte.
Nici nu mai știu ce visam. Dar oare am visat? Se spune că visăm în fiecare noapte, fără excepție, doar că nu întotdeauna ne amintim visul. Aș vrea să știu ce am visat în seara asta. Ceva legat de șeful meu și pretențiile lui absurde,ceva legat de partida de pescuit pe care o aștept în week-end? Sau poate de Andreea Esca, am văzut-o aseară la știri. Ea și decolteurile ei. Cică i se spune „Roboțelul”, pentru că nu greșește niciodată când citește știrile. Mă întreb dacă o fi tot un roboțel și în pat.
Nu se mai oprește din sforăit. Să-i dau un ghiont? Să mă ridic și să scap pe jos o carte? Aș spune că nu potsă dorm și că m-am hotărât să citesc ceva. Mai bine mă ridic și merg pe balcon, e insuportabilă căldura asta. Ar trebui să cumpărăm un pat nou, ăsta scârțâie când ți-e lumea mai dragă.
E mai bine aici, parcă totuși se simte un vânticel plăcut. Oare cât o fi ceasul? Ce ciudat arată casele acelea în lumina galben-portocalie a becului de pe stradă! Parcă ar fi aplecate într-o parte, poznaș. Și supermarketul arată ciudat noaptea. Ha ha, da, chiar așa, parcă mi-ar trage cu ochiul. Hei, dar ce face bărbatul acela pe trotuar? Așa cum e, întors cu spatele, și cu brațele îndoite, pare că urinează. Chiar în halul ăsta am ajuns, să ne pișăm în mijlocul străzii?! Nu mai avem nicio limită, nu mai avem bun-simț, nicibună creștere. E îngrozitor. Ha, uite-l, se întoarce. Nu m-a zărit. A, e cu mâinile în buzunarele blugilor. Nu s-a întâmplat nimic. Dar ce face, vorbește singur? Da, ăsta chiar vorbește singur. Un biet nebun rătăcit în noapte.
Foto: Lucian Petru GOJA
Poate că așa aș fi ajuns și eu dacă...Oare ce mai face Emma? Am auzit că a plecat undeva în Nord. Suedia? Danemarca? Habar n-am. Cică lucrează ca educatoare la o grădiniță. Întotdeauna i-au plăcut copiii.Sper că nu s-a tuns. Dacă îmi plimb palma peste obraz, parcă simt și acum mătasea părului ei mângâindu-mă. Aș vrea să-i scriu. Să-i spun că n-am mai iubit pe nimeni așa cum am iubit-o pe ea. Dacă o găsec pe Internet, poate că reușim să ne întâlnim. Îmi aranjez o delegație în Suedia... cât de greu poate să fie? Sau poate vine ea în vizită, câteva zile. Am ieși la o cafea, m-aș uita în ochii ei și i-aș spune: „Ema, nu te-am mințit. Chiar ai rămas a mea pentru totdeauna. Așa cum ți-am promis.” Și ea ar râde, cu râsul ei cristalin, și mi-ar spune: „Știi, Oigăn, am doi copii frumoși și amuzanți. Soțul meu îți transmite salutări.” Hm.
Aș putea să merg mâine seară să joc baschet cu colegii de serviciu. Habar n-am dacă aș mai nimeri coșul. N-am mai jucat baschet de când m-am despărțit de Emma. De fapt, ea a fost motivul pentru care am intrat în echipa liceului. Râdeau toți de mine, eram prea scund. Dar am făcut față. Când ea stătea în tribună, prindeam aripi.
Uitasem că mai am o țigară în pachetul ăsta. Ce obicei păcătos! La vârsta la care m-am apucat eu de fumat, alții se lăsau deja. În liceu nu fumam. Colegii mei mergeau în pauze la WC să fumeze. Noi chiuleam de la câte o oră și ne refugiam într-o cabină doar pentru a ne bucura unul de altul. Țin minte perfect: în cabina WC-ului mirosea a fum și a clor. Îi dădeam jos bluza încet, cu grijă, și o priveam ca pe o minune. Ochii mi se umpleau de lacrimi, iar ea mă mângâia pe obraji. Săruturile noastre aveau gust sărat. Nu credeam că o merit și mă așteptam să o pierd oricând. Ea îmi spunea că mă iubea, dar eu eram terorizat. Mă purtam ca un om care avea ceva greu pe conștiință.
Când mi-a spus că nu vine la facultate în București, am avut un șoc. Prefera Timișoara. Acolo mergea și vărul ei de-al doilea, tipul ăla musculos, iar părinții ei voiau să o știe în siguranță. Dubios tip! Mă întreb dacă se culcau împreună. Pe mine, părinții ei nu m-au plăcut niciodată. I-am auzit o dată cum îmi spuneau „limbricul ăla”. Cred că se prinseseră că fiica lor nu mai era virgină.
Ciudat, când am aflat că ne vom despărți m-am simțit cumva ușurat. Toată tensiunea aceea dispărea ca prin farmec. Eram din nou liber. Eram singur. Nu meritam pe nimeni, nu aveam pe nimeni. Ordinea lucrurilor revenise la normal. Nu mai aveam nimic pe conștiință.
N-am mai avut niciodată nimic pe conștiință. N-am fost un înger, dar nici nu am mai primit daruri neașteptate de la viață. La scurtă vreme am cunoscut-o pe viitoarea mea nevastă. Nu se compara cu Emma. Nu mă podideau lacrimile când o priveam. Nu mi se învălmășeau emoțiile în stomac când o atingeam. Nu mi se lăsa o cortină neagră peste creier când o sărutam. Nu că ar fi fost urâtă, dar... și nici măcar nu sforăia pe atunci.
-Oigăn, ce faci? Închide ușa aia, că intră țânțarii.

04. Vis cu Humphrey Bogart - Jun 27, 2019 6:13:00 AM




Acum, serios: ce răsplată mai bună poți să îți dorești la sfârșitul unei săptămâni de muncă, decât să îl (re)vezi pe Humphrey Bogart în acțiune? Asta, desigur, dacă îți plac bărbații. Dar nu vă bosumflați, nici Mary Astor nu e chiar de aruncat. De data asta, mă tem că va fi fără Prosecco (doar o dată pe an e prima proiecție din an, bănuiesc eu), dar va fi cu popcorn și limonadă, cu răcoare și cu prieteni. Un vis, ce mai! Cum e zicerea aceea clasică deja, "dacă vă pasă, ieșiți din casă!" Ne vedem la Teatrul de Vară (Baia Mare, str. Dealul Florilor nr. 1), vineri seară de la 10. 




COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 28 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Șoimul maltez”.
“Șoimul maltez” (SUA, 1941) este ecranizarea romanului omonim al lui Dashiell Hammett, care spune povestea detectivului Sam Spade (Humphrey Bogart), a cărui destin se schimbă brusc în noaptea în care Miss Wonderly (Mary Astor), o adevărată femme fatale, îl angajează să o protejeze, iar partenerul său, Miles Archer este ucis. Crimele se țin lanț, iar preafrumoasa Miss Wondely nu numai că este înconjurată de oameni foarte periculoși, dar se și dovedește a fi altcineva decât pretinde. Încercând să găsească criminalul, Spade se afundă tot mai adânc în lumea interlopă și intră în cârdășie cu doi ticăloși: efeminatul Joel Cairo (Peter Lorre) și grotescul Kasper Gutman (Sydney Greenstreet). Cei trei pornesc în căutarea Șoimului maltez – o statuetă de aur încrustată cu pietre prețioase, plătită tribut de Cavalerii de Malta regelui Carol al V-lea al Spaniei și furată de pirați în 1539. Filmul, care îl are pe Humphrey Bogart în rolul principal, are trei nominalizări la Oscar și a fost considerat de Entertainment Weekly și Panorama du Film Noir Américain primul mare film noir din industria cinematografiei. Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 
05. Sfâșiere - Jun 22, 2019 4:59:00 AM


A desfăcutdoza de bere cu un sunet răcoritor. În birou, aerul erafierbinte și rochia i se umezisesub brațe. Berea a datpe dinafară, spuma i s-a scurspe picioare, udând poalele largi ale rochiei scurte. Ea a râs. El a făcuto grimasă și și-a întorsprivirea.-Uite, vezi?, l-aîntrebat, urmărindcu degetul arătător, pe doză, literele cuvintelor:„Alcohol Free”. -Dacă e fără alcool, de ce o mai bei?-Pentru că îmi place, i-arăspunszâmbind obraznic. Lasă-mă să fac prostii. Oamenii au vicii, oamenii fac lucruri rușinoase. E în firea lucrurilor. Nu suntem sfinți. Au plecat de la birou pe la miezul nopții. Fusese o petrecere între colegi, o aniversare cu pizza și glume pe care le puteau înțelege doar ei, cei care petreceau împreună mai mult de zece ore zilnic. Erau ca o familie.Foto: Lucian Petru GOJAS-a oferit să o ducă acasă. Nu era prima oară. Știa unde stă. Când auajuns, a oprit și i-a spus „noapte bună”. Gândul îi zburadeja la soția lui, la cum avea să îi explice că petrecerea se lungise atât. La cum avea să își sărute pe obraji copilul deja adormit. A doua zi urmau să plece în concediu.-Noapte bună!, a spus Andrei, fără nuanțe în glas.-Sărută-mă!, i-a cerut Ela. -Nu pot.-Vreau să mă săruți tu, nu să te sărut eu. Visez de prea mult timp la asta, a insistat femeia.-Somn ușor!, i-a uratel, așteptând ca ea să iasă din mașină. Dar ea nu se dădea bătută. I-a pus palma peste prohab și a apăsat-o ușor. El a vrut să îi îndepărteze mâna, ea s-a împotrivit, el a ripostat. S-au bătut așa câteva secunde. S-au oprit apoi într-un sărut pasional. -Nu înțeleg ce vrei de la mine, i-a spus, îmbrățișând-o. Îmi dai semnale contradictorii. Nu știu cum să mă port cu tine.-Hai sus, i-a spus Ela. -Nu pot, trebuie să ajung acasă. Dar spune-mi, de ce?-O să-ți explic odată. Suntem prea diferiți, a spus Ela, mângâindu-i fața. Ne-am scoate ochii, dacă am fi împreună. -Așa crezi?, a întrebat Andrei. Nu era convins.-Da, uneori te urăsc. -Noapte bună, Ela. -Noapte bună. Când s-a întors din vacanță, ea nici nu l-a privit. S-a ferit de toate atingerile lui. El încerca să îi vorbească, ea tăcea. Privea ecranul calculatorului din fața ei și tăcea. În schimb, vorbea mereu cu ceilalți colegi și râdea. Râdea tare, de parcă ar fi fost cea mai fericită ființă din lume. Într-o noapte i-a trimis un SMS: „Mi-e dor de tine” Se despărțiseră de doar câteva ore. El nu i-a răspuns. Apoi l-a sunat. Avea telefonul închis. Ela acoborât la non-stop și și-a cumpărat câteva doze de bere. Bere cu alcool. Dacă el ar fi știut, ar fi urât-o din tot sufletul.Le-a băut pe toate, una după alta, singură, așezată în fața ventilatorului, la masa pe care tronau laptopul, doze goale, cărți necitite, o ceașcă de cafea goală, un vibrator, o jumătate de tabletă de ciocolată și un smartphone. I-a analizatpentru a suta oară profilul de Facebook, sperând să descopere ceva nou, ceva important, ceva neștiut despre el. I-a studiat pozele din concediu, a dezgropat din uitare pozele de la nuntă, a ascultat piesele distribuite de el. „Oh, my baby, how beautiful you are/ Oh, my darling, completely torn apart/ You’re gone with the sin, my baby, and beautiful you are”. Boxa duduia. Ela nu voia să își mai audă gândurile. A doua zi a întârziat la serviciu. Avea fața buhăită și respirația grea. Și-a găsit colegii șușotind îngrijorați. Din când în când, unii izbucneau în râs. Ela s-a așezat la calculator și a început să lucreze. Capul îi vâjâia.Când a intrat Andrei în birou, mai târziu decât de obicei, colegii au devenit suspect de tăcuți. Toți aveau privirile în pământ. Toți așteptau ca el să explice de ce, cu o noapte în urmă, postase pe Facebook un text în care recunoștea că este homosexual și că viața lui de familie e o minciună.


HIM - Gone With The Sin

06. Se apropie Tabăra de la Ocoliș. Tema de anul acesta: "În veșnică opoziție democratică: Literatura" - Jun 18, 2019 1:03:00 PM
Mai e puțin timp până la deschiderea Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice de la Ocoliș (Maramureș). Tema de anul acesta este incitantă: "În veșnică opoziție democratică: Literatura".
Varăde vară, scriitori, pictori, sculptori și artiști fotografi se perindă pe la locuința familiei Ioan Marchiș, în căutare de răcoare și inspirație. De data aceasta, deschiderea oficială, cu o rugăciune la Troița artiștilor și scriitorilor dispăruți, cu oficialități și discursuri, va avea loc sâmbătă, 6 iulie, de la ora 13. Ulterior, oaspeții vor redeveni nonconformiști, adică se vor întoarce la statutul lor obișnuit, păsându-le doar de literatură, arte și filosofie, de pescuit și scaldă, de biliard și tenis, dar și de somnul binefăcător de după-amiază. Ioan MarchișAtracțiile de anul acesta sunt Grupul Iza, pescuitul și seara vânătorească. Ne vom bucura de întâlnirea cu poetul Ion Mureșan, cu prozatorul Ioan Groșan, cu criticul Alexandru Cistelecan și cu parodistul Lucian Perța. Desigur, toți cei care iubesc literatura și artele sunt invitați la Ocoliș, unde serile vor avea loc cenacluri literare, iar pe timpul zilei se va picta și se va sculpta într-o atmosferă relaxantă, aproape de natură. Evenimentul este organizat de Fundația Culturală ARCHEUS, și se va finaliza cu publicarea unui nou număr al revistei cu același nume.
07. Seri de film sub cer de vară - Jun 13, 2019 10:38:00 AM


Parcă nici nu e cu adevărat sezonul estival, până când la Teatrul de Vară din Baia Mare nu încep proiecțiile de filme la Povești sub Stele. 😍 De mâine, însă (vineri, 14 iunie), ne vom distra iar sub cerul liber, cu prieteni și filme bune. Nu voi uita prea curând seara superbă în care am revăzut, la Teatrul de Vară,  "Casablanca", aș fi dat replay la fiecare replică, la fiecare privire schimbată de protagoniști 😃 Au fost, desigur, și alte filme care mi-au mers la suflet, pentru că, nu-i așa, tinerii care fac selecția pentru Povești sub Stele au cu adevărat gusturi bune. Desigur, nu spun asta (doar) pentru că sunt prietenii mei. Chapeau bas, Oana Enășel și Răzvan Teodorescu! PS: Voi ați văzut ultimele cifre privind inflația în România? E incredibil cum prețul biletelor la Povești sub Stele rămâne același! 💗




COMUNICAT DE PRESĂ

Începând de vineri, 14 Iunie, orașul nostru urmărește din nou povești sub steleVineri, 14 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean are loc prima proiecție de film din
sezonul 2019 “Povești sub stele”. Filmul ales pentru deschidere este “Jaf cu stil”.Povești sub stele, seria proiecțiilor de film în aer liber a ajuns la al treilea sezon. Vremea
capricioasă ne-a împiedicat să reluăm activitatea la începutul lunii iunie, dar de îndată ce s-au
domolit ploile am grăbit pregătirile pentru reîntâlnirea cu prietenii noștri. La fel ca anul trecut, ne
propunem să însuflețim Teatrul de vară cu proiecții de filme în fiecare seară de vineri, până la
toamnă.
Deschiderea seriei de proiecții va avea loc vineri, 14 Iunie, de la ora 22,00, cu filmul “Jaf cu
stil” (SUA, 2017). Restul programului va putea fi consultat online, pe pagina de Facebook Povești sub
stele. Tot acolo vor fi publicate descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele
modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un
click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, pe Instagram și
Snapchat sub numele de Povești sub stele sau în Baia Mare City App. Începând de anul acesta,
doritorii vor putea primi informații și actualizări în timp real și prin Whatsapp.
La fel ca anul trecut, biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în
amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii
nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată.
08. Cofetărie cu dichis - Jun 11, 2019 2:18:00 PM



(După o idee de Diana Topan)

Era o zi de primăvară când Ian a ajuns în orașul de pe malul râului. Avea două geamantane mari în mâini și luminițe în priviri. A închiriat o casă cu două camere într-o zonă bună și s-a închis în ea. După câteva zile, a ieșit afară și a montat deasupra ușii o placă de lemn pe care scrisese: „La Ian. Cofetărie cu dichis”.Pasămite, Ian era cofetar. În cele două geamantane mari avea o mulțime de teluri, linguri, boluri, cratițe, tăvi, cuțite, poșuri, duiuri, în fine, cam tot ce-i trebuie unui cofetar pentru a se apuca de treabă. Așa că Ian s-a închis iar într-una dintre cele două camere ale casei, pe care o transformase în cofetărie, și a început să trebăluiasă. Dar Ian avea o problemă. Una singură: nu mânca niciodată dulciuri. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut, dar avea o dantură foarte frumoasă, cea mai albă dantură din tot ținutul, și nu și-ar fi pus-o în pericol pentru nimic în lume.Ilustrație de Diana Topan
Însă Ian avea nevoie de cineva care să îi guste prăjiturile. După ce a preparat un tort cu ciocolată, o pavlova cu fructe proaspete, niște ecleruri cu vanilie și multe fursecuri cu merișoare, Ian a ieșit în fața casei. Voia să se bucure de soare și să asculte păsările. Și atunci a văzut o tânără dincolo de gard. De fapt, a văzut vârful unui nas ițindu-se printre scândurile gardului și adulmecând mirosurile care ieșeau din cofetărie și umpleau văzduhul. Ian a înaintat, a luat un fir de coada șoricelului, proaspăt crescut, și a gâdilat cu el nările domnișoarei. Fata a strănutat și abia atunci l-a văzut pe tânărul cofetar. -Bună. Cum te cheamă?, a întrebat Ian.-Bună. Sunt Iarina. Scuză-mă, nu am vrut să deranjez. Plec.Avea într-adevăr un nas lung. -Nu pleca, te rog. Mai bine hai cu mine. O să-ți dau ceva bun. Și cofetarul i-a dat să guste din toate bunătățile. Iarina avea simțul gustului foarte dezvoltat și știa să spună despre fiecare prăjitură ce ingrediente conține și ce îi lipsește ca să fie perfectă. Ian s-a bucurat că și-a găsit un degustător și a rugat-o pe Iarina să îl ajute în fiecare zi, mai ales că îi plăceau ochii ei și părul mătăsos.Zilele s-au scurs repede. Ian făcea prăjituri în fiecare zi și le vindea vecinilor din cartier. Dar mai întâi îi dădea Iarinei câte o felie, ca să fie sigur că vinde cele mai bune dulciuri. Cofetăria mergea bine, tot mai multă lume venea să vadă minunea și să cumpere torturi și fursecuri. Dar Iarina se îngrășa văzând cu ochii. Ian a început să meargă la ea acasă, în loc să o cheme pe prietena lui la cofetărie, pentru că Iarina se mișca tot mai greu. Se îndrăgostise de ea și știa că parte a succesului său i se datorează. Acum, Iarina stătea în patul cu așternuturi roz, sprijinită de perne, și ronțăia prăjiturile pe care i le aducea Ian în fiecare zi. Dar, pentru că o iubea, tânărul îi aducea și alte daruri: cercei, brățări, parfumuri, inele, agrafe pentru păr, jucărioare de pluș, cărți de poezii și DVD-uri cu filme de comedie. Iarina le ascundea pe toate în pliurile ei de grăsime, ca în niște buzunare. Știa exact unde are fiecare obiect. Mai avea câteva pliuri goale și aștepta nerăbdătoare ca Ian să îi mai aducă și alte daruri. Un an întreg s-a scurs așa. A venit iar primăvara, cu soare, cu flori și cântec de păsări. Într-o dimineață, Ian a vrut să îi arate Iarinei frumusețea grădinii care înverzea. Dar Iarina se îngrășase atât de tare, încât nu mai putea ieși pe ușă. Atunci Ian a luat un baros și a spart pereții casei. În mijlocul mormanelor de moloz, de unde primăvara nu mai părea deloc frumoasă, Iarina a început să plângă. Aerul mirosea a vanilie și a praf.

09. 26 mai, ziua în care Mițu mi-a tras cu ochiul - Jun 2, 2019 4:43:00 PM



N-am apucat până acum să scriu despre bucuria de duminica trecută. Despre incredibilul rezultat la alegerile europarlamentare și despre iubirea și încrederea în conaționalii mei pe care el mi l-a trezit. A fost mai mult decât am sperat, a fost o reacție de descătușare care mi-a demonstrat că nu suntem, așa cum scria Ana Blandiana, un popor vegetal.La vot, în Dublin. Foto: Manuela Cristea
Am văzut disperarea celor din diaspora, care au fost nevoiți să stea la cozi imense. Și, în final, mulți dintre ei să plece acasă fără a putea vota. Votul lor ar fi schimbat, cu siguranță, rezultatul alegerilor. Știu că acum se simt frustrați, și sper ca frustrarea aceasta să nu fie doar o înghițitură în sec, ci să se transforme în voturi la următoarele alegeri. Căci urmează încă trei runde de alegeri extrem de importante. Am câștigat doar o bătălie, urmează un întreg război. Români așteptând să voteze la Lyon. Foto: Oana TodeaȘtiu, e deja târziu pentru a-mi manifesta bucuria. Viața merge mai departe și leprele de la putere fac în continuare ceea ce știu ele să facă: să înșele și să fure. Cei întemnițați sunt înlocuiți cu alți penali. „Noul PSD” reciclează fețe de care ne-am plictisit de mult, fețele unor oameni care și-au dovedit deja necinstea. În Parlament, formula e aceeași, și opoziția nu își poate promova proiectele. Vinovații pentru dezastrul din diaspora din 26 mai refuză să plece. Dragnea a fost închis, dar oamenii lui de încredere au rămas. Nu a fost el singurul vinovat. Nu a fost el singurul corupt, singurul responsabil pentru situația în care România se află azi. Dar avem poporul aproape. Acum știm asta, e fapt dovedit. Oamenii au spus, cu o majoritate covârșitoare, că nu mai vor ca politicul să intervină în justiție și că vor pedepsirea corupților. Ei nu pot fi ignorați. Politicienii trebuie să țină cont de voința lor. Altfel, politicienii vor dispărea, mai devreme sau mai târziu. În închisori, unii, în uitare, alții. În dimineața zilei de 26 mai, motanul meu, Mițu, mi-a tras cu ochiul. Am luat gestul ca un semn bun. Și a fost. Aveam nevoie de semne bune. Aveam nevoie de optimism. Ziua aceea s-a încheiat după multe ore de call center, după vești bune și vești proaste, după emoții de toate felurile. Dar s-a încheiat cu o explozie de bucurie.
Acum, ziua aceea începe să fie uitată. Mergem mai departe. Oamenii vor rezultate. De multe ori, ei uită că acestea au fost alegeri pentru Parlamentul European, nu pentru Parlamentul României. Ei vor schimbarea ACUM. Va trebui să avem răbdare. Să luptăm în continuare. Și să ne păstrăm entuziasmul. Am văzut că votul nostru face diferența. Am văzut că împreună suntem puternici. Nu trebuie să uităm că avem în față alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Care sunt cel puțin la fel de importante. Trebuie să fim vigilenți și implicați. Acum știu că putem scoate România din impas. Că putem opri exodul oamenilor. Că putem avea o țară cu adevărat frumoasă, în care să fie promovați oamenii cinstiți, competenți și bine intenționați. Trebuie doar să credem în noi. Și să luptăm.



10. Liniștea dinaintea furtunii - May 25, 2019 2:38:00 PM




Azi m-am trezit la 11,30. Apoi, ceva neobișnuit pentru ultimele săptămâni, mi-am asumat rolul de gospodină. E sâmbătă, 25 mai. E ziua de liniște dinaintea furtunii. Mâine noapte se va schimba totul.
Am peste 700 de prieteni în lista de Facebook. Și vreo câteva sute de contacte în telefon. Nu sunt mulți cei pe care nu i-am contactat în ultima lună. Nu sunt mulți cei cărora nu le-am spus să meargă mâine la vot și să aleagă forțele pro-europene. Nu știu care a fost impactul. Nu știu câți sunt cei pentru care a contat. Dar a contat pentru mine, asta e sigur. Pentru liniștea contșiinței mele. Pentru sentimentul că am făcut tot ce am putut pentru țara mea. Adică pentru părinții mei, pentru prietenii mei și pentru mine însămi. Pentru viitorul nostru comun. Pentru o viață în democrație, în libertate, într-o țară unde drepturile tuturor sunt respectate și unde justiția e liberă.
A fost un pas greu, dar firesc. Contrar impresiei unora, sunt o fire timidă și nu mă simt deloc în largul meu să deranjez cu telefoane oameni cu care nu am vorbit de foarte mult timp sau, poate, niciodată. Pentru că am în lista de Facebook destule astfel de persoane. Dar a fost ceva firesc, ca și cum am fi mutat protestele din stradă la telefon și în spațiul virtual. Manifestația "Toți pentru Europa" a fost organizată în Baia Mare, pe 19 mai, de Declic și ProCivicM-am așteptat să fiu certată și înjurată. Nu am fost. Oamenii au fost mai politicoși decât credeam. Nu am avut experiența prezidențialelor trecute, când am intrat în discuții contondente și interminabile cu unii oameni care aveau opinii politice total opuse mie. Au fost câțiva, puțini, care mi-au dat de înțeles că preferă să decidă singuri cu cine anume votează și că eu îi cam deranjez. Asta, deși nu le dădusem nume de partide sau candidați cu care să voteze, ci spusesem doar că e de dorit o opțiune pro-europeană.
Au fost alții care mi-au spus că nu au cu cine să voteze. Că toți sunt la fel. Toți sunt corupți, toți își văd doar de propriile interese. Eu nu cred că e așa. Avem în politică persoane condamnate penal, adică oameni dovediți ca necinstiți. Avem și partide care nu au în componență astfel de persoane. Nu suntem toți corupți, la fel cum nu suntem un popor de infractori. A spune asta înseamnă a încerca să îndulcești vina celor care cu adevărat au încălcat legea.
Câțiva mi-au spus că nu știu nimic despre politică. Printre ei, un om de afaceri de succes. Am fost extrem de surprinsă, nu mă așteptam la un asemenea răspuns din partea lui. Unii oameni preferă să își vadă de familia lor, de jobul lor, de businessul lor, și să ignore realitatea politică. Eu cred că e o soluție călduță, dar periculoasă. Politicul ne influențează viața în fiecare zi. Iar societatea civilă trebuie să își asume rolul de a controla politicienii. Și oamenii simpli nu pot face asta dacă nu le urmăresc activitatea, dacă nu îi trag de mânecă uneori, dacă nu se prezintă la vot.
Însă cei mai mulți dintre cei cu care am vorbit mi-au spus că merg mâine la vot. Au fost mulți și cei care mi-au mărturisit că fac eforturi pentru a-și convinge cunoscuții să facă la fel. Pe alții i-am convins eu să pună mâna pe telefon și să cheme lumea la vot. În bula mea, probabil că situația e mai roză decât în realitate. Cu toate astea, sunt încrezătoare că noaptea de mâine va fi una a bucuriei. Apoi va urma povara responsabilității. Nevoia de a nu dezamăgi. Și încă vreo câteva runde de alegeri, la care va trebui să ne mobilizăm.
Adevărul va ieși la iveală mâine seară. Eu una știu câ mâine, la ora 7 a.m., mă voi prezenta la vot. Sper ca secția să fie aglomerată. Însă cred că societatea civilă deja merită felicitată, pentru tot efortul de mobilizare pe care l-a făcut în ultimele săptămâni. Special thanks to Declic, partenerul după-amiezelor mele vorbite.
România votează pentru Europa!


11. Noaptea Albă a Picturii Băimărene - May 18, 2019 7:22:00 PM


Noaptea Albă a Muzeelor s-a nimerit să fie anul acesta într-o perioadă foarte aglomerată, cu doar o săptămână înainte de alegerile europarlamentare. Așa că am savurat un singur eveniment, la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, unde am avut parte de Noaptea Albă a Picturii Băimărene. 
La invitația prietenei mele Oana Enășel, am participat la vernisajul expoziției temporare tematice intitulate „Noua Școală de Pictură de la Baia Mare. Contextul Academic 2000 – 2018”, unde am regăsit prieteni și cunoștințe mai vechi. 

Expoziția cuprinde lucrările de disertație masterală ale unor artiști deja membri ai Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România: Octavian Bufan, Cristina Busuioc, Iolanda Gherghel, Silviu Gheție, Raluca Grigoriu, Alin Hereș, Călin Ițoaie, Alina Modârcă, Anamaria Nagy, Irina Oțoiu și Szilard Szekely. Sunt artiști tineri și nu prea, pentru că unii dintre ei au cariere în spate, cum ar fi Silviu Gheție, cunoscut fotograf, sau Anamaria Nagy, creatoare de modă. Pe alții îi știu din contexte diferite: pe Irina Oțoiu, de la Bastionul Măcelarilor, unde lucrează când nu pictează, iar pe Octavian Bufan, din taberele de artă și literatură de la Ocoliș, unde este mai mereu invitatul sculptorului Ioan Marchiș.
Despre lucrările expuse și despre artiști au vorbit criticul și istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, directorul muzeului, și pictorul dr. Ioan Anghel Negrean, curatorul expoziției și unul dintre îndrumătorii masteranzilor de la Centrul Universitar „Nord” din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.
Expoziția merită vizitată, cuprinde lucrări puternice, care vă vor rămâne în memorie. Ea va fi deschisă în perioada mai-iunie, de marțea până duminica, între orele 10 și 16,30. 
Din păcate, nu vă veți mai putea bucura și de performance-ul tinerilor din trupa Artspot, coordonată de Dragoș Călin (actor la Teatrul Municipal Baia Mare). Tinerii actori au însuflețit Noaptea Albă a Picturii Băimărene, fiecare alegând câte o lucrare din expoziția permanentă și însuflețind-o cu mișcări și replici bine alese.















12. Împreună punem țara pe roate! - May 4, 2019 4:59:00 AM





Când am acceptat provocarea Declic, nu am știut în ce mă bag. De fapt, propunerea celei mai mari comunități de cetățeni activi din România a venit la fix: știam că trebuie să fac mult mai mult pentru țara mea și nu știam ce.
Știu, sună ca naiba ceea ce spun, mai nou doar ipocriții se declară patrioți. Ideea e că România a luat-o rău de tot la vale și simțeam că e nevoie de un efort comun pentru a opri tăvălugul acesta declanșat de o șleahtă de politicieni iresponsabili și corupți. Pentru mine, asta a devenit o miză personală. Urmează un șir întreg de scrutinuri electorale care vor decide viitorul României și viitorul meu. Pentru că în funcție de rezultatul lor voi ști ce trebuie să fac: să rămân sau să plec. Definitiv.



Provocarea Declic pornește de la ideea că sunt aproximativ 5,5 milioane de români care nu votează la europarlamentare, dar merg la vot la alte alegeri. Au socotit cei de la Declic că dacă 650.000 dintre aceștia ar merge totuși la vot, forțele pro-europene ar câștiga cel puțin 3 mandate în plus, și am trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană. Iar pentru a convinge 650.000 de oameni nehotărâți să iasă din case pe 26 mai și să voteze, ar trebui ca 20.000 de cetățeni activi să schimbe fiecare atitudinea a câte 30 și ceva de oameni. Greu, dar nu imposibil.
Colaborez cu Declic de multă vreme și am făcut multe lucruri împreună. De la proteste, la semnat petiții, de la tras parlamentarii de mânecă la sesizat decidenții europeni. Toate au fost inițiative Declic la care am aderat, alături de mii de alți români. Și de data aceasta, am apreciat inițiativa lor, deși am stat puțin pe gânduri înainte să mă implic. Nu sunt genul care să se apuce să sune oameni care nu îi sunt prieteni apropiați, și în general nu încerc să îmi impun convingerile. Mereu am crezut că fiecare are minte să gândească și că anumite adevăruri sunt atât de evidente, încât nu mai necesită explicații.
Ei bine, am greșit. Am greșit în ultimul hal. Dar nu aș fi aflat niciodată asta dacă nu m-aș fi apucat să trimit SMS-uri și mesaje pe Messenger unor oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau chiar ani.
Nu o mai lungesc. Am experimentat întreaga gamă de răspunsuri, de la „eu oricum încerc să îmi conving toți prietenii să iasă la vot”, sau „în lista mea de prieteni au rămas doar cei care votează”, la „nici nu știam că sunt alegeri europarlamentare”. Bine, unii mi-au spus că nu urmăresc deloc politica și m-au rugat să îi pun la curent. M-am gândit să încep povestea din iarna lui 2016, de la alegerile parlamentare, și să le spun despre Ordonanța 13 și toată seria de proteste care au urmat. Dar puteam, la fel de bine, să încep de la '48. 😉
De vreo două ori mi s-a întâmplat să dau peste prieteni care, cumva confidențial, mi-au spus că au acces la informații de culise și că o să mi le împărtășească și mie, cândva. Ideea ar fi că toți candidații și toate partidele sunt o apă și un pământ, toți sunt corupți sau au relații cu oameni sus-puși, și în niciun caz nu poți reuși să ajungi într-o funcție de decizie doar pe baza propriilor merite. Am încercat să îi conving că nu e așa: cunosc persoane care nu au făcut politică până de curând și care sunt oameni foarte faini, corecți, educați și haioși. La fel ca mine, ei au intrat în politică din dorința de a schimba drumul României, de a o îndrepta spre calea europeană, a democrației, a statului de drept și a meritocrației. Ei nu vânează funcții de dragul puterii, nu vor să se îmbogățească din bani publici, ci vor cu adevărat să muncească pentru România.
Ei, au fost tot felul de reacții neașteptate la mesajele mele. M-am ales până și cu niște replici de agățat 😂 Politica și iubirea (sau spuneți-i cum vreți) au mers întotdeauna mână în mână 😂.
Cineva mi-a sugerat să îmi fac propriul partid. Tipa era dezamăgită de toți politicienii români, fără excepție, spunând că urmăresc doar ciolanul. Dar m-a asigurat că, dacă eu îmi fac partid, mă va susține. Și nu doar cu vorbe. 😇 Ei, pentru liniștirea milioanelor de potențiali alegători, trebuie să spun că deocamdată nu mă gândesc la așa ceva 😂. Nu știu pe câți am reușit să îi conving să iasă la vot. Mulți dintre cei cu care am vorbit erau deja hotărâți să voteze. Mulți alții nu mi-au răspuns la mesaje. Spre marea mea surprindere, însă, nimeni nu m-a jignit, nimeni nu m-a înjurat. Iar asta mi-a dat curaj să merg mai departe.
Am dat peste oameni în vârstă, foarte dezamăgiți de politica românească din ultimii 30 de ani. Unii mi-au spus că nu votează, pentru că sunt bătrâni și nu mai are rost. Alții făcuseră politică ei înșiși prin anii ‘90, speraseră la o schimbare reală, și avuseseră parte doar de dezamăgiri după dezamăgiri. Le-am spus că, dacă nu mai au tragere de inimă să voteze pentru ei înșiși, atunci să voteze pentru viitorul copiilor lor. Dintre care, de altfel, unii au ales să trăiască prin țări străine. Oare chiar au ales, sau au fost forțați?
Am vorbit și cu români din diaspora. Dintre care unii vor parcurge peste 500 de kilometri pentru a putea vota pe 26 mai. Asta mi se pare cumva dureros: că unii fac eforturi reale pentru a-și putea exprima opțiunea, în timp ce alții își neglijează acest drept. Sau, ca s-o spunem altfel, „se pișă pe el de vot”. Precum fata aceea cu tricoul, devenită deja celebră. Tristă celebritate!
Voi pleca și eu, dacă nu voi avea o altă opțiune. Dar până atunci, sunt hotărâtă să lupt. Mi-am promis că voi face tot ce pot pentru a convinge oamenii să voteze la europarlamentare. Eu cred că răspunsul stă în solidaritate și în responsabilitate. Eu cred cu adevărat că împreună putem scoate țara din rahat. Căci aici ne-au adus pesedeii, aldiștii și toți acoliții lor. Nu ne mai putem ascunde după deget. Cuțitul a ajuns la os. Protestele nu mai sunt de ajuns. Și nici chiar votul nu mai e de ajuns. E nevoie ca toți să punem umărul pentru a-i convinge pe cei din jurul nostru să se mobilizeze. Un efort atât de mic, pentru un scop atât de mare! Mai sunt trei săptămâni până la alegeri. Haideți să ne opintim puțin și să punem țara pe roate! 
Înscrie-te în grupul de mobilizatori Declic!




13. Apus - Apr 29, 2019 12:35:00 PM


Nu era durere ceea ce simțea. Probabil că, de la un punct încolo, sufletul devine imun. Cicatricile se transformă în carapace.Nu era durere. Era amorțire. Și sentimentul acut că trebuia, da, trebuia să o ia de la capăt. Nu existau decât două ieșiri: moartea, fie ea reală sau simbolică, sau lupta. Lupta pentru un nou început.
A luat o gură din cafeaua to go. Știa că e ultima. Urma să plece de acolo pentru totdeauna. Unde? Habar nu avea.
Foto: Lucian Petru GojaNu și-a dat seama cum a ajuns acasă. Nu vedea nimic în jur, doar umbra roșie-portocalie de la orizont, care se strecura printre blocurile murdare. Aruncase paharul undeva, într-un coș de gunoi.
Ajunsă acasă, și-a strâns câteva haine, actele, banii și telefonul într-o geantă. A mers la baie și a observat că becul încă fila. Nu avusese timp să îl schimbe. Pâlpâirea roșiatică i-a adus aminte mai acut de trecutul ei recent.
A ieșit din casă cât a putut de repede. În spatele blocului era parcată mașina. Proaspăt reparată și cu rezervorul plin. Singura mea prietenă, s-a gândit ea, patetic, și a învârtit cheia în contact. Apoi a deschis geamul.
Aerul cald și uscat îi răvășea părul. E minunat să fii singură, s-a gândit. Mult mai bine decât să te tot joci de-a șoarecele și pisica. Decât să te umilești la fiecare pas, așteptând un semn de bunăvoință cât de mic. Decât să cerșești o privire caldă, care nu mai vine.
Un bărbat făcea semne de la marginea drumului. Semăna cu el. Dar nu era el, era mult prea elegant. El se îmbrăca mereu casual, cu gust de altfel, dar mai nonconformist. Bărbatul acesta purta costum. Categoric nu era el. Dar ceva a făcut-o să oprească.
-Salut!, îi spuse el, băgându-și capul prin geam.
Abia atunci l-a recunoscut. Era un tip de care fusese îndrăgostită în urmă cu vreo zece ani. Alt eșec.
-Mă duci și pe mine până mai încolo?, a întrebat blondul.
Ea a ridicat din umeri.
-Unde mergi?, a insistat el.-Nu m-am hotărât încă, a spus ea, cât se poate de serioasă.Foto: Lucian Petru Goja-A, e mișto așa. Vin și eu, a spus tipul, zâmbind larg. Și-a aruncat bagajul pe bancheta din spate și a urcat în față. El o privea lung. Ea se uita doar la drum, ca și cum ar fi fost în continuare singură. Blondul a apăsat butonul radioului. Era o muzică liniștitoare, în acorduri de chitară. Se lăsa seara. Ultimele raze roșii se reflectau în parbriz, descoperind pete de murdărie. Aerul începea să se răcorească. Drumul traversa un câmp cu eoliene. -Oprește aici, a spus el. Și ea, fără să știe de ce, l-a ascultat.
Nu fuseseră niciodată împreună. Se plăcuseră, dar apoi, brusc, el se căsătorise cu o alta. Pe urmă drumurile li se despărțiseră și aproape că nu s-au mai întâlnit deloc. 
Au ieșit din mașină și au făcut câțiva pași pe câmp. -Alege-ți o elice și uită-te fix în centrul ei, i-a spus el.A făcut întocmai. Aerul mirosea a fân proaspăt cosit. Greierii îl umpleau cu un sunet surd. Elicea se învârtea monoton. A simțit cum brațele lui îi cuprind abdomenul. S-a sprijinit cu capul pe pieptul lui. Nu se gândea la nimic. Creierul îi era amorțit și îi era bine. Liniștea o cuprinsese cu totul. Apoi s-a desprins de el și a urcat la volan. A pornit mașina încet. Blondul a alergat  după mașină și a urcat din mers, gâfâind. Ea l-a privit pentru prima oară în seara aceea și a râs. La radio, cineva cânta un cântec molcom. Se lăsase întunericul. Reclamele roșii-portocalii ale orașului țâșneau din beznă. Pe trotuare, tineri mergeau împleticindu-se și râzând. Era sâmbătă. Pentru ei, o sâmbătă ca oricare alta. 
A oprit mașina lângă un club și o clipă a închis ochii. I-a văzut chipul pe care i-l știa în cele mai mici detalii. Îi venea să plângă, dar nu mai avea lacrimi.
Foto: Lucian Petru Goja-Rămânem aici?, a întrebat tipul de pe scaunul din dreapta. -Pentru moment, a răspuns ea. -Uite, să nu zici că nu mi-am plătit călătoria, a spus el, și a scos din geanta de pe banchetă o sticlă de votcă. A îndepărtat dopul și i-a dat ei sticla. Femeia a băut de parcă ar fi fost apă. Apoi i-a dat sticla înapoi și și-a îngropat fața în palme. -Până aici m-ai adus tu, i-a spus el, dând pe gât o dușcă de votcă. De aici încolo te voi conduce eu. Cunosc orașul ăsta ca-n palmă. Nu spune nu, să știi că sunt mai înțeleptdecât în urmă cu zece ani. -Cum așa? Ți-ai schimbat sexul?, i-a aruncat ea un zâmbet strâmb.-Ha, ha!,  a râs el sarcastic.Au ieșit din mașină și s-au îndreptat spre clubul cu firmă luminoasă. „LUCKY”, scria deasupra ușii, cu litere roșii, optimiste.
Dacă i-ar fi văzut cineva cum mergeau ținându-se de după mijloc, ar fi spus, cu siguranță, că îi leagă o veche poveste de dragoste.
Aerul uscat mirosea a gaz de eșapament și a disperare.

Alex Turner - It's Hard to Get Around The Wind

14. Mărunțișurile care fac sărbătorile frumoase - Apr 28, 2019 1:07:00 PM



Sărbătorile nu sunt, de fapt, pentru mine, decât o combinație de lucruri mărunte, pământești și familiare. În anumite doze, bine determinate. Spre exemplu, sărbătoare e atunci când am o zi liberă numai pentru curățenie și când casa strălucește fix o zi, pentru că a venit primăvara, pisica năpârlește și a doua zi pot să o iau de la capăt.

Sărbătoare e când gătesc brioșe cu spanac, pentru că sunt verzi, primăvăratice, și nu am pe conștiință niciun miel. Sărbătoare e când merg la ai mei și ei se bucură atât de mult că a înflorit glicina, încât eu mă gândesc că poate bătaia clopotelor de la biserică are legătură cu asta. Sărbătoare e și când ai mei își sună rudele de departe nu pentru a-i întreba ce au pus pe masa de Paști, ci pentru a găsi împreună soluții contra șoarecilor de câmp care distrug producția de trandafiri. Sărbătoare e când toți oamenii își propun să devină mai buni, deși știu că ziua de mâine va fi la fel cu cea de ieri. Sărbătoare e când îmi stabilesc un țel, și anume să mă apuc de cură de slăbire, și, deși îmi tot propun asta de câteva luni încoace, tot mai cred că am o șansă. Sărbătoare e când reușesc să repar singură ușa de la dulap și, chiar dacă nu a ieșit perfect, am speranța că mă voi descurca și singură în viață.Sărbătoare e când mama îmi povestește un film întreg cu tentă SF, deși ei nu-i plac SF-urile, și când eu, la schimb, îi povestesc filmul de cu o seară înainte. Sărbătoare e când beau vișinată cu mama și închinăm în cinstea surorii mele, care, aflată la mii de kilometri distanță, a rămas tocmai azi fără strop de băutură în casă. Sărbătoare e când motanul se bucură de puțină salată boeuf, deși e la regim. Sărbătoare e când, pe Internet, iepurașul luptă pentru democrație. Peste mai puțin de o lună, pe 26 mai, am speranța că vom sărbători iar.Până una-alta, să ne refacem forțele.


15. Să transformăm scârba în voturi - Mar 27, 2019 4:59:00 AM



Cred că eram în clasa a VI-a când am participat pentru prima oară la un protest. Eram elevă la „Lucaciu” și tocmai li se interzisese băieților să poarte plete. Revoluția avusese loc de abia cu un an în urmă și unii profesori nu se puteau obișnui cu libertatea de care elevii începeau să profite. Mie îmi plăceau băieții cu părul lung și mi-ar fi părut rău să se revină iar la restricțiile din comunism, când părul nu avea voie să treacă de ureche. Astfel de reguli, precum și cele legate de purtarea cordeluței, a uniformei sau a numărului matricol ne chinuiseră toată copilăria. Acum de abia apucaserăm să luăm o gură de oxigen, iar cei mari doreau să ne bage iar pumnul în gură. Ne-am strâns în curtea liceului și am refuzat să intrăm la oră. Am mers, în schimb, la ora următoare. Aveam istorie, cu diriga, și m-am ales cu un 3 pentru îndrăzneala mea. M-am simțit ca o mică eroină.
Apoi am devenit studentă la Jurnalism. Scriam pentru publicația facultății și, din anul III, pentru Monitorul de Cluj. Participam la tot felul de proteste ale sindicatelor, cu scopul de a le reflecta în presă. Îmi făcea plăcere. Mă bucura faptul că oamenii simpli își făceau auzită vocea, că umpleau străzile, că făceau gălăgie, că erau curajoși. Îmi plăcea că nu își înghițeau umilința. Mărșăluiam în primele rânduri și eram fericită. În 2013 au început protestele pentru apărarea Roșiei Montane. Cauza a stârnit revolta a mii de oameni din toată țara, se organizau proteste peste tot, săptămână de săptămână, cu o încăpățânare de care românii nu mai dăduseră dovadă până atunci. În Baia Mare, protestatarii se adunau în parc, la statuie. Apoi mărșăluiau pe străzi, prin Centrul Vechi. Am participat ca ziaristă, mergeam săptămână de săptămână pentru că îmi doream să particip, mă simțeam solidară cu protestatarii. Îi susțineam prin ceea ce scriam, iar ei mă considerau una de-a lor. Atunci am învățat că vocea oamenilor, dacă e destul de puternică, va fi auzită și ascultată. Că o singură manifestație de protest poate să nu fie de ajuns, dar răbdarea poate aduce rezultate pozitive semnificative.
Și a venit și anul 2017, cu a lui Ordonanță 13, cu șocul pe care l-am resimțit când am văzut că cei de la putere nu respectă nicio regulă și acționează noaptea, ca hoții. Puhoaiele au ieșit în stradă. Ziua urmăream cu înfrigurare știrile, seara ieșeam în stradă. În Baia Mare, oraș mic, lumea se strânge mai greu decât la București, iar revolta se calmează mai repede. Și totuși, au fost și în Baia Mare ocazii când marșul protestatarilor a fost impresionant. Când ferestrele sediului PSD au cam tremurat de zgomotul strigătelor noastre. Când revolta a cuprins orașul. E ca o febră contagioasă care se extinde rapid, prin intermediul rețelelor de socializare, alimentate de știrile șocante și de nesimțirea celor de la putere. E o putere care clocotește nevăzut în zilele obișnuite și care dă în foc în momentele critice.
Votul nu trezește aceeași emoție. Dar poate fi mai eficient. O urmă de tuș în locul potrivit poate face diferența. Și nu, nu vreau să aud că un vot nu schimbă nimic. Am trăit perioade în care toate orașele țării erau amorțite, doar Sibiul ținea sus steagul revoltei. Și ne-am încălzit sufletele privindu-i și ascultându-i pe protestatarii din Sibiu. Am supt energie pozitivă de la ei. Au fost zile în care în Baia Mare am fost doi protestatari. Sau chiar unul singur. Dar am arătat că suntem în continuare nemulțumiți. Că vrem în continuare să scăpăm de ciuma roșie. Am arătat că suntem treji și că stăm cu ochii pe cei de la putere. Apoi, când a fost cazul, Piața Revoluției s-a umplut din nou de oameni.Trebuie doar să nu uităm toate astea. Să transformăm toată nemulțumirea, revolta, scârba în voturi. Vot cu vot, îi putem alunga. Ne putem lua țara înapoi. Ne vedem pe 26 mai, la alegerile europarlamentare și la referendum.





16. Cu drag, pentru artiștii aflați în nevoie - Mar 20, 2019 4:49:00 PM

Există oameni pentru care jobul nu e doar un job. E expresia unei pasiuni arzătoare. Artiștii sunt, cei mai mulți dintre ei, astfel de oameni. Ei urcă e scenă în fiecare seară pentru a ne face pe noi, ceilalți, să râdem sau să plângem. Și nimic nu e mai de preț pe lumea aceasta decât simțirea. Decât sentimentul. Pentru că el ne face să fim oameni. Le datorăm artiștilor o parte dintre sentimentele noastre. Le datorăm artiștilor atinși de boală compasiune. Și un necesar ajutor financiar. Mergeți să vedeți „Butoiul cu pulbere” duminică, 24 martie. Vă veți simți mai bine. Și veți face o faptă bună.


Teatrul Municipal Baia Mare susține campania socială „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER! (Comunicat de presă)

Pe 1 martie 2019, UNITER a dat startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această campanie umanitară, organizată în luna martie și aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară.În acest an, Teatrul Municipal Baia Mare propune pentru campania ”Artiștii pentru artiști”, spectacolul ”Butoiul cu pulbere”, programat în 24 martie 2019, la ora 19.00. Încasările din vânzarea biletelor vor fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală.Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverență pentru munca actorilor, ci și un ajutor concret. Pentru că există artiști care depind de fondurile colectate de UNITER în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, unii dintre ei neavând familie sau alt sprijin. Oameni care au nevoie urgentă de sprijin financiar!EMILIA POPESCU si MARIUS MANOLE sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști” și vă invită să luați parte la schimbarea de atitudine față de situația delicată, dar rezolvabilă a artiștilor noștri aflați în dificultate.Emilia Popescu, Ambasador al Campaniei Naționale "Artiștii pentru artiști" 2019Marius Manole, Ambasador al Campaniei Naționale "Artiștii pentru artiști" 2019

17. Fericire - Mar 17, 2019 6:39:00 PM





De afară se aude streașina picurând peste o bucată de zăpadă murdară și ea privește hipnotizată beculețele din bradul deja uscat și prăfuit. Roșu, galben – verde, albastru. În fața ei, un fotoliu gol. Berea face gâl, gâl pe gât și ea dă televizorul mai tare. 70 de oameni au murit din cauza gripei. Rusia amenință cu un război nuclear. Polonia vinde carne de vită stricată în România și în alte câteva țări. Privește în jur. Pe masă, o tabletă de ciocolată din care a luat o mușcătură. O cutie de antidepresive. O sticlă de bere. Unelte de provocat fericirea. De data aceasta, niciun artificiu nu reușește să o înveselească.Foto: Lucian Petru GojaMai demult obișnuia ca în perioada aceasta a anului, imediat după sărbători, să meargă la solar. Se întindea pe patul de sticlă, închidea ochii și pentru 10-15 minute credea că e pe plajă, scăldată în soare și ascultând muzică. Uita de toate. Uita că e iarnă, uita că e frig, că nu are bani, că e singură și că trăiește într-un orășel plictisitor de provincie. Și era fericită. Pe urmă, însă, a auzit tot felul de povești despre cancerul de piele și nu s-a mai dus. Alteori se culca cu cine apuca. Bărbați tineri, bărbați bătrâni, bărbați bogați, bărbați săraci, bărbați blonzi, bărbați bruneți, bărbați frumoși sau urâți. Nu conta. O vreme era bine. Apoi era foarte rău. Mult mai rău decât dacă ar fi rămas singură-singură. I se făcea greață de sine, greață de mirosul acela, de clipocitul sexului lovit în mod repetat, greață de săruturile umede și de pălmile transpirate plimbate pe trupul ei. O vreme se închidea singură în casă și nu mai voia să audă de nimeni. Soarbe o gură de bere. Nu înțelege de ce tristețea a lovit-o așa. Doar ieri a fost cea mai deprimantă zi din an, așa au spus la televizor. Așa au declarat specialiștii. De aceea și-a luat ieri liber de la serviciu, a băut trei somnifere și a dormit toată ziua. Azi ar trebui să fie mai bine.Foto: Lucian Petru GojaSună telefonul. „Bună ziua. Facem un sondaj de opinie. Aveți cinci minute libere?” „Am toată ziua la dispoziție.” „Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota?” „Cu partidul labagiilor profesioniști.” „Puteți să repetați, vă rog?” „Sigur. Cu partidul pizdeimă-tii.” Ton de ocupat.Sună soneria. E vecinul de vizavi. „Salut. Ți-ai uitat cheile în ușă.” „Nu, le-am lăsat intenționat.” „Păi cum așa?” „Mă gândeam că dacă o să încep să put, să puteți intra să mă luați.” „Ești ok? Vrei să intru?” „Nu. Nu vreau să-ți treacă prin minte să bei din berea mea.”Gata. A scăpat și de ăsta. Auzi la el tupeu: să intre. Poate pune pariu că fâța aia îi urmărea prin vizor. Dacă n-ar fi fost așa de întoarsă pe dos, l-ar fi sărutat acolo, în ușă, numai ca s-o calce pe nervi. Se așază pe canapea. Mută pe canalul de desene animate. Își desface încă o bere și privește lung cutia de antidepresive. Să ia, să nu ia? Afară picură streașina. Fotoliul din fața ei e tot gol. O absență care o strivește. 


18. Rubin în soare - Feb 26, 2019 2:26:00 PM



Lumina după-amiezei creează o aură în jurul creștetului pisicii așezate pe pervazul ferestrei, mă privește cu ochi verzi și tăioși; prin perdeaua albă de organza soarele pare înghețat și pentru o clipă mi se pare că văd dealurile acoperite de un strat gros de omăt; dar eu știu că afară e bine, primele flori se încălzesc în lumină și pământul reavăn se lipește de tălpile pantofilor; labele câinilor se umplu de noroi și la fel și hanoracul meu, când ei îmi cer un strop de atenție și un biscuit; aerul e auriu, aurul e de aer; mugurii se umflă văzând cu ochii, pământul mustește de sevă, câinii urlă a dragoste în timp ce cățeaua în călduri se plimbă nepăsătoare prin fața casei; Foto: Lucian Petru Gojamierla din pin își drege vocea, cântă numai când are chef, încă primăvara nu a convins-o; pe o bucată de lemn am găsit o furnică, am aruncat lemnul în foc cu totul și pe urmă am plâns; apoi am văzut un păianjen într-un colț al camerei și m-am bucurat; ziua e ca o promisiune pe care nu știi dacă să o crezi și parcă nu ai curajul să renunți la cana obișnuită de vin fiert; vinul fiert e pentru iarnă, vara merge berea, dar care o fi băutura oficială a primăverii, te întrebi, primăvara e o struțocămilă, nici măcar nu e un anotimp, savanții spun că în curând vom avea doar două anotimpuri, clare, cinstite, fără promisiuni deșarte, fără dorul acesta nedefinit care mă cuprinde când aud pârâul umflându-se, Foto: Lucian Petru Gojafără duioșia pe care o simt când văd o râmă croindu-și drum prin grădină, fără așteptarea după fiecare boboc de floare, fără oboseala din tot corpul, fără deznădejdea începutului, a vieții care răbufnește și care va sfârși inevitabil, într-un mod mult mai puțin spectaculos; dar cine sunt eu să judec, cine sunt eu să decid asupra vieții și morții, fie ea și a unei furnici, cine sunt eu să spun ce e frumos și ce e urât, eu sunt doar o bucată de carne pătrunsă de lumina înșelătoare și care, pentru o clipă, se crede rubin.

19. CONȘTIINȚA, piesa care ‘’zguduie’’ omenirea - Feb 13, 2019 2:56:00 AM


Nora Denes este o artistă matură, care știe să își aleagă colaboratorii: asta am aflat vizionând videoclipul "Conștiința", tocmai lansat. Știam deja că este talentată, știam că este diferită de marea masă a așa-zișilor artiști pop de pe la noi, știam că se sprijină puternic pe un teren solid de cunoștințe muzicale, acumulate în școală și de-a lungul carierei. 
Nora Denes. Foto: Lucian Petru GojaNu doar melodia mi-a plăcut, nu doar videoclipul, a cărui poveste o veți putea afla citind comunicatul de presă trimis de Nora, cât mai ales versurile cu un mesaj puternic. Ele vorbesc despre o lume în descompunere,  despre atrocități comise chiar de noi, activ sau prin simpla noastră indiferență, adică ridică o problemă de actualitate și de mare gravitate, la care ar trebui să rezonăm cu toții. A lua atitudine, aceasta este obligația unui artist, nu a se închide în turnul de fildeș pentru a-și găsi liniștea creației; a rezona cu lumea din jur și a încerca să o schimbi - aceasta este misiunea artistului, în viziunea Norei Denes. 
Încă ceva:  în videoclip, la un moment dat, Nora renunță la podoaba capilară  și la machiaj - un act de curaj într-o lume dominată de magia operațiilor estetice și a falsurilor de tot felul. 
De remarcat și talentul fiului Norei, micul Anakin, foarte degajat în fața camerei de filmat, și care are deja o carieră (!!!) în lumea muzicală. 

Iată și comunicatul de presă, cu mai multe informații despre noua piesă a Norei Denes:

‘’Singurul monstru de pe pamant este…omul!!’ – asa se deschide cea mai noua piesa semnata de Nora Denes. Cantautoarea este la a 2-a colaborare cu Theea Miculescu, Luft Records, ANAKIN si ERU, coincidenta fericita se pare! Dupa mesajul piesei MOTHER, vibe-ul de vara al MINGII DE PLAJA si mult aclamatului X-MATRICULAT, iata-ne la CONSTIINTA, piesa care are menirea sa zguduie omenirea, aflata in prag de colaps total!! Premiera pentru Romania: Nora Denes isi rade parul in direct in videoclip, amintind de Demi Moore in G.I.Jane, prin acest act revolutionar subliniind SCHIMBAREA pe care toti vom fi nevoiti sa o facem in cele din urma, ca sa supravietuim ca specie!! Mesajul puternic te tine cu ochii in ecran timp de 4 minute si jumatate!! Scenariul/Refrenul/Solo-ul instrumental ii apartin  Norei Denes, Regia/Montajul/Editarea video si partea de rap evident lui ERU Productions, Muzica/Textul -talentatei Theea Miculescu si Productia muzicala/Mix/Master lui Alex Luft (Luft Records), aflat momentan in postura de proaspat tatic si de finalist Eurovision Romania 2019 cu piesa Bellei Santiago (winner X Factor 2018).
‘’CONSTIINTA  este proiectul care m-a cucerit de la prima ascultare! Sunt mandru sa  contribui in posturile de artist si realizator video al acestui proiect, in care au fost implicati niste oameni absolut extraordinari! Colaborarea mea cu Nora Denes este tot mai stransa, cu fiecare proiect care se iveste! Noi avem o chimie foarte buna inca de la inceputurile noastre si abia astept sa incep munca la urmatoarele piese!!’’ – declara ERU
‘’Cand  Nora mi-a povestit despre conceptul piesei, undeva prin 2017, avea in minte déjà videoclipul si asta mi-a facut ‘’munca’’ mult mai usoara! E minunat sa pui umarul langa cineva care stie ce vrea! Femeia asta are mereu idei interesante si  provocatoare si este atat de talentata! Adica, serios, cine mai face rap si solo de vioara pe o piesa cu un mesaj atat de real?’’ – declara Theea Miculescu
‘’Faptul ca vedem si inghitim zilnic doze mari de gunoi, fie el autohton sau importat, m-a facut sa rabufnesc intr-o zi si sa adun toata vibratia negativa intr-un caiet, pe filele caruia scriam frenetic tot ce ma nemultumea! De aici a pornit totul! Este IMPERATIV sa ne privim fiecare in interiorul sau  si  sa actionam odata! Este pentru BINELE nostru si este mai mult decat timpul sa o facem!!’’ – declara Nora Denes
Intriga: CONSTIINTA, in persoana lui ANAKIN, aflat la al 6-lea videoclip din cariera, este prizoniera intr-o camasa de forta, intr-un beci scaldat de lumina rosie a unui studio foto, in care, toate pozele reprezinta orori ale umanitatii. ANAKIN canta din rasputeri, in speranta ca cineva il va auzi si il va elibera, redand astfel SPERANTA oamenilor. Nora Denes este aici omul din inalta societate, care are si face de toate, care, intr-o noapte, avand viziunea omului care se descompune, hotaraste sa o ia de la zero, sa se purifice, renuntand la lux, machiaj, par si haine scumpe!! Nora porneste in cautarea CONSTIINTEI si pe drum, se intalneste cu ERU si gasca lui – oameni cu constiinta curata, care o accepta pe Nora ca fiind una de-a lor. In final, Nora gaseste CONSTIINTA si o elibereaza pentru a reda speranta oamenilor de a se reabilita ca specie!!


CONȘTIINȚA - Nora Denes ft. Anakin și E.R.U. (Official video)
20. Târgul de Mărțișoare, dovada că cea mai deprimantă perioadă din an a trecut - Feb 9, 2019 4:46:00 AM




Odată trecute sărbătorile de iarnă, parcă toată bucuria vieții, toată magia lumii dispare. Atmosfera e cenușie, aerul umed, și parcă toată murdăria zăpezii învechite ne inundă sufletele. E o perioadă a așteptării, în care încercăm să ne cultivăm o firavă speranță că, nu peste mult timp, va fi totuși mai bine.Iar speranța se confirmă spre finele lunii februarie, când în Baia Mare se deschide Târgul de Mărțișoare. De 11 ani încoace, el e dovada indubitabilă că primăvara e aproape. Că așteptarea noastră a luat sfârșit.Alexandra NeacșuAnul acesta, Târgul de Mărțișoare va fi deschis între 26 februarie și 2 martie, tot la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, așa cum ne-am obișnuit. Artiștii și artizanii expozanți se delimitează, astfel, de kitsch-ul generalizat care caracterizează tarabele cu mărțișoare răspândite prin oraș, mărfuri importate care se vând ieftin și a căror calitate este pe măsura prețului. Dacă dorim să ne cumpărăm un mărțișor cu adevărat frumos, care să ne facă să ne simțim bine atunci când îl purtăm și care să fie admirat de ceilalți, atunci vom face un efort și vom trece pragul bibliotecii. La fel și dacă dorim să dăruim un mărțișor cuiva drag. Uneori, a primi un mărțișor din sârmă aurită, plin de sclipici, poate fi interpretat nu ca un gest de dragoste, ci de-a dreptul ca o jignire. Eu, una, de multe ori prefer să îmi cumpăr singură mărțișorul, decât să fac compromisul de a purta mărțișoare primite de la persoane care nu îmi cunosc gusturile, chiar dacă acestea au fost dăruite cu bune intenții. Dacă mergeți la Târgul de Mărțișoare, însă, nu aveți cum să dați greș. Acolo nu veți găsi obiecte de prost gust.
Acum 11 ani, Târgul de Mărțișoare a fost primul eveniment de acest fel organizat în Baia Mare. El a apărut ca o inițiativă a prietenei mele Ileana Danci-Horoba, o artistă pe care eu o apreciez mult și care are, în general, opinii foarte bine conturate, pe care și le susține cu argumente și cu multă hotărâre. Mai târziu, a urmat Târgul Darurilor de Crăciun, un eveniment creat după aceleași principii ale calității și bunului gust. Ideea unor astfel de evenimente este de a susține artiștii și artizanii locali, dar și de a invita oameni talentați din alte părți ale țării, iar prin aceasta de a forma gustul populației. Uneori, în cadrul târgurilor au loc mini-evenimente, cum va fi, anul acesta, o degustare de miere.Ileana este o ferventă susținătoare a tradițiilor. A tradițiilor autentice, pe care ea le cunoaște și pe care – ceea ce mi se pare cel mai frumos – le aduce în actualitate prin arta sa. Nu voi uita niciodată colecția de coliere din ceramică „Dor de mama”, pe care ea a creat-o, o colecție îndrăzneață inspirată din motivele tradiționale românești, grupate pe zone etnofolclorice. Ileana este genul de femeie care poartă cu bucurie ia, dar ia aceea veche, rămasă de la mama sau bunica, fără ca, însă, să trăiască în trecut.Ileana BijouxDin contră, ea privește în viitor, însă într-un viitor bine înrădăcinat în tradiții, care menține numai ceea ce a fost bun în trecut. Ileana este, în primul rând, un cetățean al acestei țări, care este la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena politică și socială a țării și care nu se sfiește să ia atitudine, să își spună părerea cu directețe și fără menajamente atunci când este cazul.Irinel IlieCu siguranță, Ileana se va supăra că am vorbit atât de mult despre ea aici. Mi-a spus că pe oameni nu îi interesează cine organizează un eveniment, ci doar detaliile evenimentului în sine. Dar eu am ales să vă spun ceva despre prietena mea, convinsă fiind că, dacă veți începe să o cunoașteți, vă veți da mai bine seama cum este Târgul de Mărțișoare. Pentru că Târgul de Mărțișoare nu înseamnă doar câteva standuri adunate laolaltă în Salonul Artelor al Bibliotecii județene. El este un concept rotund, bine gândit, menit să își producă efectele în timp, după o muncă răbdătoare a artiștilor cu materia și cu publicul. Nu uitați, așadar, ca între 26 februarie și 2 martie să treceți pragul Bibliotecii județene din Baia Mare, arătându-vă astfel respectul pentru munca artiștilor locali și pentru persoanele dragi cărora le veți dărui câte un mărțișor. Ancuța AchimMaria Brete
Boglarka Sass





Florina Simu și Simina Bizău

FainRebeca Dan







21. Vine primăvara fără tine - Feb 4, 2019 10:45:00 AM



Acum, când mă gândesc la tine, nu simt ură și nici măcar dezamăgire, ci doar umbra unei tristeți dulci, precum durerea aceea a cărei prezență e mai puțin chinuitoare decât lipsa ei. Ești prezent în mine în fiecare zi, dimineața merg cu tine la serviciu, peste zi sunt alături de tine când stai de vorbă cu clienții, seara merg cu tine acasă și încerc să simt ceea ce simți tu când îți săruți soția, când îți ții în brațe copilul. Nu am fost geloasă nici măcar un moment, pentru că nu te-am simțit al meu nici măcar pentru o secundă. Tu ai fost mereu aparținător unei alte lumi, o lume la care eu nu am cum să ajung și care îmi va fi mereu străină. Și totuși, uneori îmi imaginez că toate obstacolele acestea ar lipsi, că privirea aceea pe care ți-o simt până în fundul sufletului s-ar putea concretiza într-o legătură, și știu că ne-am înțelege de minune. Pentru că, dincolo de limitele noastre sociale, noi semănăm, noi gândim la fel în multe privințe, disprețuim aceleași convenții, iubim aceleași principii, râdem la aceleași glume. Eu râd aici, tu râzi acolo. Niciodată împreună.Foto: Lucian Petru GojaAcum, la capăt de drum, mă uit în urmă și văd că, de fapt, drumul nu a existat. Că a fost mereu doar un capăt, că începutul a coincis mereu cu sfârșitul, că destinul era trasat din start. Și că doar încăpățânarea mea, doar imposibilitatea de a privi adevărul în față ne-au adus în acest punct. Acest punct care nu este cu nimic diferit de punctul în care ne aflam acum un an. Sau acum patru ani. Patru ani, ce timp irosit! Timp în care nu mi-ai dat motive să zâmbesc, și totuși am zâmbit, timp în care nu mi-ai dat motive să mă supăr, și totuși am suferit, timp în care privirile tale nu transmiteau nimic, și totuși eu mă hrăneam din ele. Foto: Lucian Petru GojaNu, acestea nu sunt gânduri de despărțire. Noi nu ne putem despărți. Noi am fost și vom fi despărțiți dintotdeauna. Restul sunt doar visuri. Iluzii spulberate de câteva vorbe bine alese. Vorbe reci, politicoase, pe care le folosești atunci când vorbești cu clienții. Ca să nu ți se poată reproșa nimic. Corectitudine de gheață. Mă uit în urmă și nu regret nimic. Am încercat să ajung la tine, am făcut tot ce am știut să mi te apropii. Nu e nici pe departe primul meu eșec, dar poate că e ultimul. Pentru că dacă nu încerci, nici nu poți greși. Speranța e cea mai mare prostie a omului. Vine primăvara fără tine.

22. Pasiunea care mă ține în viață - Jan 28, 2019 9:24:00 AM



Am văzut azi o poză cu mine de acum zece ani și nu am putut să nu mă întreb ce-o fi fost în mintea mea atunci. Cum eram, ce s-a schimbat între timp, dacă am mai învățat ceva, dacă am mai luat niște șuturi în fund, dacă am devenit mai cinică. Poza e de la o lansare de carte. O carte între copertele căreia strânsesem articole culturale. Știu că aș fi vrut atunci să fie o carte de ficțiune. Dar încă nu scriam ficțiune. Tânjeam doar. Nu știam că pot, că aș fi în stare. Era în 2009 și sufeream după cineva. Dar asta nu se vede în poză, par foarte senină. Și asta e bine. Dacă s-ar vedea pe fețele noastre toate suferințele, toate grijile, toate dezamăgirile, toată rușinea, atunci probabil că am fi foarte urâți.Foto: Maria Șandor StoicaCel mai important lucru pe care cred că l-am învățat între timp este că trebuie să îmi găsesc un lucru care să mă țină în viață. Un lucru care să îmi dea energia și puterea de a merge înainte chiar și în cele mai grele momente. Chiar și atunci când sunt atât de dezamăgită, încât mă duc la culcare și sper să nu mă mai trezesc niciodată. Și acesta nu poate fi decât un lucru al meu. Un lucru care ține de mine și nu de altcineva, oricât de apropiat mi-ar fi acel altcineva. O pasiune. La un an după ce colega mea de la ziar, Maria Șandor Stoica, mi-a făcut poza aceasta, am început să scriu povestiri. Mi-am găst pasiunea. Modalitatea de a trăi aventuros, de a iubi și de a fi iubită, de a fi absolut liberă și puternică. Viața mea reală eabsolut banală, ba chiar plictisitoare, dar în povestiri fac uneori lucruri scandaloase. Și atunci mă simt împlinită. Uneori, pasiunea se transformă în meserie. Am fost o jurnalistă pasionată până la un punct. Am muncit cu plăcere, mult și fără să mă plâng. Apoi, după repetate șuturi în dos, m-am săturat. Acum creez dulciuri. Cu aceeași pasiune. Și sunt fericită că dulciurile nu au nimic de a face cu politicul, corupția, popimea, cu ceremoniile lipsite de substanță și cu falsitatea. Uneori mă gândesc că nimic nu mă leagă de această lume. Că aș putea pleca oricând, fără regrete. Dar atunci mi se insinuează în minte o întrebare: ce povestire ar rămâne nescrisă, ce bomboane de ciocolată ar rămâne în stadiul de idee? Și merg la culcare, dar îmi pun ceasul să sune.

23. Lucruri care mă sperie - Jan 20, 2019 3:50:00 PM

Zilele trecute, o prietenă a mea stabilită în Canada a distribuit pe Facebook un mesaj în engleză care spunea că, deși este adultă, totuși nu doarme nici acum cu ușa de la dulap deschisă. Referitor la fricile noastre care au trecut granița copilăriei, eu am postat un comentariu în care îi spuneam că, deși sunt adultă, nu dorm niciodată cu tălpile dezvelite. Pe urmă am revenit cu explicații, căci motivele mele sunt, de fapt, două: primul, că un monstru ar putea să profite de întuneric ca să mă muște de degete, și un altul, că motanul meu, Berlioz pe numele din buletin, Mitzu, pe numele de scenă, va profita CU SIGURANȚĂ de neatenția mea și mă va mușca de degete. Probabil că degetele mele seamănă cu niște șoricei, altfel nu îmi explic.Foto: Lucian Petru GojaEi, și meditând eu asupra acestei probleme de o mare gravitate și importanță cosmică, am făcut o listă de 14 lucruri de care mă tem, cu mici explicații care să risipească misterul. Îmi propun să completez lista de fiecare dată când mă confrunt cu o nouă spaimă, chiar sunt curioasă la ce număr voi ajunge.
Pe voi ce vă sperie mai mult?

1. ►ordinea exagerată (pentru că îmi distruge creativitatea);
2. ►curiozitatea nemascată a altora cu privire la persoana mea (pentru că oamenii aceștia sunt agresivi, nu-i așa?);
3. ►oglinzile (doar cele care nu subțiază);
4. ►viespile (pentru că și lor le plac dulciurile);
5. ►clădirile înalte(pentru că oricând se poate găsi vreun nebun care să îți facă vânt pe geam);
6. ►sticlele de vin nedesfăcute(pentru că tirbușoanele se rup prea adesea);
7. ►frigiderele goale (pentru că nu sunt pline);
8. ►interdicțiile de orice fel (pentru că mereu voi dori să fac ceva ce îmi este interzis);
9. ►portmoneele ușoare (al meu este greu tot timpul, chiar și atunci cînd nu am decât mărunțiș);
10. ► cocoșii (pentru că eu sunt pacifistă);
11. ►dragostea;
12. ►lipsa dragostei;
13. ►laudele exagerate (acum pe bune, ce urmărește omul ăsta?);
14. ►șobolanii(pentru că sunt foarte inteligenți, deși nu par);
15. ►vântul(pentru că mereu am impresia că îmi va ateriza o bucată de acoperiș în cap). 



24. Lansare de carte: "360 de grade" de Anca Goja (impresii fotografice) - Jan 16, 2019 2:24:00 AM

Poate știți, poate nu știți, dar de curând am avut parte de o bucurie: am lansat cartea de povestiri "360 de grade", apărută la Editura Paralela 45. Impresiile detaliate mi le-am făcut deja cunoscute pe Facebook (Anca Goja - unde puteți găsi și o serie de fotografii de la eveniment, semnate de Lucian Petru Goja), așa că voi reaminti doar că mi-au fost de ajutor drd. Onoriu Raul Dan, în calitate de moderator, prof. Mirela Ardelean și poeta prof. Adela Naghiu, care au vorbit despre volum. Momentele muzicale de excepție i-au aparținut Norei Denes. Gazde: Dragoș și Ralu' Conțiu (Podul Viilor 9).
Am primit și fotografiile realizate de prietena și colaboratoarea mea Diana Topan, din care prezint aici o selecție.
Mulțumiri tuturor!💗

0




25. Anul bomboanelor de ciocolată - Jan 15, 2019 4:39:00 AM



Chiar dacă a trecut de multișor „cumpăna dintre ani”, cum probabil s-ar exprima un breaz ministru al culturii, expert în limba de lemn, eu tot îmi mai fixez câte un obiectiv, așa, ca să nu-mi pierd antrenamentul. Așadar, o mare dorință a mea pentru anul acesta este să învăț să lucrez cu ciocolata. Aș vrea să o stăpânesc, să o subjug, să o silesc să se comporte așa cum vreau eu, fără milă și fără ezitare. Mi-ar plăcea să învăț să fac bomboane de ciocolată, să le umplu cu ganache-uri, cu lichioruri, să le dau arome de cafea, cognac și vișinată, să fie nerușinate și irezistibile. Mi-ar mai plăcea să știu să fac decoruri complicate din ciocolată, așa cum l-am văzut anul trecut pe Kovacs Janos făcând la un curs de cofetărie de la Cluj. În mîinile lui, părea totul foarte ușor și distractiv. În ce mă privește, după cum mă cunosc, probabil că „în culise” situația ar arăta destul de murdar, cu mine mânjită în cafeniu din cap până în picioare, dar zău că nu mi-ar păsa, dacă rezultatul de pe masa de lucru ar fi așa cum trebuie.
M-am jucat puțin cu niște ciocolată, zilele trecute, și am meșterit niște bombonele. Nu sunt făcute profesionist, nu am temperat ciocolata și nici nu am umplut bomboanele cu cremă, ci doar cu portocală și lămâie confiată, merișoare, caju și felii de migdale, dar le-am făcut pentru că simțeam nevoia să încerc. Sper ca, peste un an, să mă pot lăuda că am făcut bomboane de ciocolată așa cum trebuie. Până atunci, defilez cu acestea, cât se poate de amatoristice. A, da, uitasem să vă spun că un alt obiectiv pentru acest început de an este să dau jos niște kilograme. Cum se potrivește acest goalcu cel enunțat anterior? Nicicum. Așa sunt eu, omul extremelor și al paradoxurilor. Ceea ce, concret, înseamnă că prietenii mei vor trebui să mănânce muuuulte bomboane anul acesta. 😊